Ho, Ho, Ho!

Ieri seară am fost la film. Pentru că era o invitație de la Citroen și pentru că eram foarte curioasă să văd cum s-a descurcat C3 picasso în rolul proaspăt adjudecat, m-am urcat în bubu și am plecat la Mall.

Atmosfera drăguță, decorațiuni de Crăciun și multă lume simpatică. Printre noi, Răzvan, Dani, Laura Cosoi și Cabral. Știți voi, imaginea Citroen. Foarte drăguț din partea lor că au răspuns prezent la invitația primită.

Și acum despre film, că de asta m-am apucat să scriu. Ca impresii generale, pot să spun că mi-a plăcut și că este un film care se aproprie teribil de tare de cele americane. Acest ultim aspect mi-a plăcut foarte mult.

Știți voi acele tramvaie foarte vechi, albastre – circulau pe linia lui 8 la un moment dat – cu uși care atunci când se deschid scot un zgomot infernal? Hai că le știți!!! Cele mai oribile tramvaie din București. Și cele mai vechi de altfel. Eeeeiii bine, până ieri nu aș fi crezut că, filmate într-un anume fel, pot deveni cele mai simpatice mijloace de transport în comun.

Încă de la prima secvență mi-am dat seama că nu mă uit la un film românesc făcut pe genunchi din cauza unui buget limitat. Mă uitam la un film în care s-a investit. De la imagine și sunet până la costume și scenariu.

Aaaaa, și dacă tot am ajuns la acest capitol, daaa știu ce o să spuneți. Nu e cine știe ce scenariu. E slăbuț și textele sunt cam ruginite pe ici pe colo. Daaaar…. e un film de Crăciun. Un film ușor și amuzant, dar la care se vede că s-a lucrat într-un mod profesionist.

Mie una mi-a plăcut. Nu sunt critic de film, nu le ard profi cu scenarii, regii sau mai știu eu ce minuni. Sunt un spectator care s-a dus aseară la un film. Și asta a fost impresia mea ;).

p.s.: pe puștiul din rolul principal îl cheamă Bogdan Iancu. Iar atunci când râde, face niște gropițe în obraji de mori. E simpatic foc.

“Atunci când se aud clopoțeii de la sania lui Moș Crăciun, cuiva i se îndeplinește o dorință” – parcă așa era, nu? Am ținut bine minte?