Vulnerabili inside

Se spune că suntem inteligenţi, uimitori, unii dintre noi chiar genii; suntem frumoşi şi capabili de lucruri măreţe; uneori putem fi malefici sau putem privi cu răutate spre fericirea celui de lângă noi, dar un singur lucru ne este greu să-l recunoaştem: suntem vulnerabili.

Tot ce este în jurul nostru ne influenţează într-un fel sau altul şi, la un moment dat, ajungem să ne înclinăm în faţa acelui ceva fără de care nu putem trăi nici măcar o clipă. Pentru unii este o ea cu păr mătăsos şi ochi calzi, pentru alţii se cheamă pasiune, iubire, artă sau familie. Nu contează forma, în fond mereu va fi cineva sau ceva care ne va îngenunchia şi care se va bucura într-un mod egoist de vulnerabilitatea noastră.

Puternici sau nu, tot vulnerabili suntem, pentru că sentimentul vine din interior şi nu din capacitatea noastră de a controla emoţiile. Dacă vrem putem face orice, dar întrebarea este: oare vrem?!? Care este punctul în care raţiunea stă faţă în faţă cu emoţiile care ne încearcă şi ce şanse are să câştige? În final nici nu contează, rezultatul este doar o iluzie.

E ca atunci când spui nu-mi pasă, dar toată ziua te gândeşti “oare ar fi trebuit să-mi pese?”. Sau ca în primele zile fără nicotină. De câte ori a fost nevoie să vă repetaţi în gând “nu mai fumez” pentru a rezista tentaţiei?

Pentru că pot fi controlate, dar nu uitate, tot timpul vom tânji după sentimentul din acea zi, acea clipă sau acel moment în care raţiunea nu mai avea nici o şansă în faţa noastră. După clipa în care ne-am simţit liberi, fericiţi, iubiţi sau protejaţi. Dar a fost doar o clipă şi, oricât am vrea să revenim la momentul acela, sentimentul va fi unul diferit.

Mi-e dor de clipele în care nu-mi păsa de nimic, de serile în B52 în care fumam şi beam cola cu prietenii sau de zilele în care mergeam la repetiţiile unei trupe “wana be”. Mi-e dor de emoţiile unui examen sau de bârfele de prin terase. Mi-e dor de vară şi de tot ce mă făcea vulnerabilă.