Home > Pledoarie pentru sentimente > Celor dragi mie

Celor dragi mie

M-am tot gândit până acum despre ce să vorbesc azi pe blog. Traficul e criminal, alegerile sunt în continuare fraudate, în Realitatea-Cațavencu tot haosul domnește și azi, Băsescu poartă aceiași cravată mereu, doar Vântu’ parcă bate din altă direcție.

Așa că am devenit brusc melancolică, asta că tot vine Crăciunul și m-am gândit să scriu despre cei dragi care, dintr-un motiv sau altul nu ne pot fi alături în momentele în care ne dorim asta din tot sufletul.

În teorie, doar moartea poate sta între două persoane care își doresc să fie aproape una de cealaltă, însă în practică lucrurile sunt mult mai complicate. NU stau eu să le enumăr, însă motivele pentru care nu îi avem alături pe cei dragi sunt multe și țin(de cele mai multe ori) fie de orgolii sau concepții adânci, fie de lucruri materiale.

Visul meu este ca nici unul dintre aceste două – să le spunem – elemente să nu mai despartă oameni și atunci când vrei să iei pe cineva în brațe sau să-i transmiți cuiva un gând bun, să o poți face cu încredere.

O să credeți că este prea devreme, însă nu este așa. Vin sărbătorile, renunțați la orgolii, la teama de a fi refuzat sau uitat, renunțați la orice concepție și faceți ceea ce simțiți. Dați un telefon bunicii – nu știți cât timp o să o mai aveți alături – mergeți la vecinul morocănos cu o sticlă de vin roșu pentru a-i aminti de momentele frumoase, i-ați soțul în brațe și amintește-i că el este eroul tău. Dăruiește puțină căldură celor care merită și încearcă să le îmbunezi inima celor care te-au supărat sau nu ți-au fost alături.

Amintește-ți de cei care nu au o casă frumos împodobită și bani pentru o masă de Crăciun și vezi cum îi poți ajuta. Nu în ultimul rând, prețuiește prietenia.

Mai sunt 14 zile până vine Moș Crăciun și crede-mă, dacă vei fi mai bun, în noaptea magică de Ajun o să te simți mândru de tine.

  1. December 11, 2009 at 5:36 pm

    Eu sper sa imi iau Wii de Craciun 😀

  2. December 12, 2009 at 11:28 am

    Tot ce îmi doresc este să ningă 🙂

  3. December 12, 2009 at 3:56 pm

    Dai o fuga pana-n alpi, acolo e sigur zapada 😉

  1. No trackbacks yet.

Leave a comment